cum e cu fjsc-ul

de hallowen nu imi trebuie costum. ma deghizez in fiul decanului

stiam ca va fi dubios sa merg la facultatea unde parintii imi sunt profesori. mai mult decat atat, o facultate unde tata e decan. Unii oameni naivi ar putea sa se intrebe “dar, gen,ce are?”. Prea putini dintre noi suntem naivi.totusi, nu am plecat cu asteptari prea mari legate de felul in care voi fi privit de colegi. stiam ca intotdeauna o sa existe cativa care vor avea de comentat. cu toate acestea nu ma asteptam sa o faca pe blog.

dupa doar 1 luna m-am obisnuit sa aud tot felul de povesti legate de ai mei. savurez momentele in care persoana care relateaza nu stie cine sunt. nu pentru ca imediat dupa ce termina ma ascund in baie si completez lista neagra cu studenti care imi barfesc parintii, ci pentru ca majoritatea povestilor sunt amuzante si cretine.
in urma cu 2-3 zile m-am intalnit pe hol cu un tip, din anul al doilea la fjsc, pe care il cunosc de vreo 4 ani. am frecventat acelasi local, ne-am imprietenit, am povestit, am ras, ne-am respectat. foarte mandru ca eu sunt boboc si el are mai multa experienta, s-a pus pe povestit despre profi si cursuri (fara sa stie ca sunt fiul decanului). stiam ca va ajunge la parintii mei, dar nu l-am oprit.
nu a durat mult si a inceput sa-mi spuna ca tata si cu mama, de fapt sunt divoratati, dar ca inca mai isi fac de cap in weekend-uri. apoi mi-a explicat ca mama a fost manechiurista inainte de a deveni profesoara. a continuat prin a-mi povesti despre felul in care tata si-a cumparat din banii facultatii un mertzan si cum il foloseste el pentru uz personal si multe altele.
nici nu am stiut cum sa reactionez. de unde stia acest tip atat de multe lucruri despre familia mea? de unde naiba stia el chestii pe care nici eu nu le stiam? e drept ca eu locuiesc singur, la vreo 5-10 minute de ai mei, dar sunt sigur ca as fi aflat daca ai mei ar fi fost divortati. cu toate acestea, tipul asta era ferm convins de ceea ce spune. apoi de unde pana unde povestea cu manechiurista? ce e drept, inainte de a deveni profesoara de relatii publice si comunicare, mama a lucrat intr-un domeniu total diferit deoarece a terminat politehnica (automatica) si e inginer. mai mult decat atat, m-am suparat pe tata ca nu mi-a spus ca avem un mercedes. eram gelos pentru ca pe mine nu m-a plimbat niciodata cu o masina de lux.

Tu cum ai reactiona in locul meu?

nu pot spune ca ma afecteaza prea tare ce spun cei din jur. nu ma deranjeaza cand la curs colegii din spate fac caterinca. uneori chiar rad cu ei daca gluma e buna.din pacate, rad foarte rar. in schimb, nu o sa accept ca acestia sa vorbeasca aiurea si sa-si bata joc de imaginea parintilor mei, doar asa ca sa aiba ce povesti. (in plus stau si ma intreb, astia care chiar cred in toate zvonurile si mai mult decat atat le transmit mai departe cat de inteligenti sunt? Presupun ca sunt atat de usor de manipulat incat nici nu au nevoie sa-si puna niste intrebari simple si clare ca sa verifice informatia).

did you know that tibi…?

m-am gandit ca sunt cateva persoane care imi citesc destul de des blogul si care, intr-un fel, de-a lungul timpului mi-au devenit cunostinte sau chiar prieteni virtuali. sunt persoane care din felul in care scriu sau poate din relatarile mele, au ajuns sa ma cunoasca mai bine decat mi-as fi putut imagina.

m-am gandit ca ar fi cazul sa insirui niste chestii pe care acestia merita sa le stie despre mine, pe care altfel, nu le-ar fi aflat niciodata…

- cand am intrebat-o pe mama de ce ioana (sora mea) e nascuta pe 28 iunie si eu pe 25 iunie (speram sa aflu de ce nu s-a mai putut ”tine” 3 zile), mi-a spus ca pe 24 iunie a mancat cirese si s-a deranjat la stomac.

- am facut doar 1 saptamana de cresa. ai mei au fost nevoiti sa ma retraga din acel loc deoarece ingrijitoarele se plangeau ca vomit de 2 ori pe zi. nu s-au gandit nici un moment ca poate nu-mi place grisul cu lapte.

- am invatat sa merg pe bicicleta cu roti ajutatoare la varsta de 5 ani. dupa doar 2 luni am renuntat la rotile ajutatoare. la varsta de 7 ani am mers pentru prima data fara o mana. la 8 ani am mers pentru prima data fara maini. pana la varsta de 14 ani mi-a fost frica sa ma mai urc pe bicicleta.

- la 8 ani a venit pentru ultima oara mos craciun la mine. la varsta de 9 ani am gasit costumul acestuia in pivnita. m-am imbracat in mos craciun si am iesit pe strada si i-am speriat pe vecinii mei de varste apropiate. a fost pentru prima oara cand tata mi-a spus ca l-am dezamagit.

- la 9 ani m-am indragostit pentru prima oara de fiica unui prieten de familie din timisoara. pentru a o impresiona am incercat sa ma urc intr-o caruta din mers. am cazut si m-am lovit destul de rau. tot atunci am plans pentru prima oara din cauza unei fete.

- de la 10 ani am inceput sa merg cu sormea in taberele de ski de la paltinis. la 12 ani am castigat primul 3 la concursul de viteza.

- la 11 ani bunicii m-au trimis la cursuri de tenis la stadionul BNR. dupa 3 zile am decis sa mananc inghetata in loc sa particip la ore si sa ma uit la restul copiilor cum se tavalesc prin zgura.

- cand aveam 7 ani sormea facea balet. deoarece un vecin care practica acest sport si-a scrantit glezna, profesoara ei a inceput sa ma pregateasca pentru un spectacol. a renuntat dupa 2 saptamani.

- pe la 13 ani tata m-a inscris la clubul de basket steaua de pe plevnei. uram antrenamentele de basket din tot sufletul. intr-o seara, cu o zi inainte de antrenament, tata a venit in camera si mi-a spus ca clubul de pe plevnei a fost incendiat. el inca ma suspecteaza pentru acel ”accident”.

- la 8 ani am hotarat ca vreau sa fiu un porumbel. (poveste adevarata!) dupa cateva zile ma uitam cu admiratie la niste porumbei care stateau indiferenti pe un cablu de inalta tensiune. unul dintre ei si-a facut nevoile fix pe fata mea. urmatoarele 3 saptamani am facut tratament cu picaturi usturatoare in ochi si am purtat plasture de pirat.

- la 12 ani inca ascultam bambi, wycliff si nana.

- la 13 ani am aflat despre rock

- la 14 ani ascultam system of a down, offspring si blink 182

- la 15 ani sabina mi-a dat 3 cd-uri cu muzica punk, rock-alternativ si indie. totul s-a schimbat.

- la 16 ani, din cauza influentei lui tudor (cunoscut si sub numele de meek/psk) am hotarat sa devin graffer. impreuna cu axi, deea si ioana am infiintat crew-ul NOT.

- la 17 ani am tras pe nas scortisoara si mi-a placut.

- la 18 ani am fost mai mult trist decat vesel și am facut cele mai multe alegeri gresite ”in a raw”.

a fost luna plina aseara?

ieri seara mi-am dat seama cat de ipocrit sunt. de vreo 3 saptamani in fiecare weekend ma autoconving sa ies afara chiar daca nu am chef. tot timpul folosesc urmatorul rationament: ”nu imi permit sa petrec o noapte din weekend in casa, adica chiar asa am ajuns?”. pentru inceput m-am aprins si am hotarat ca, intr-adevar, este de neconceput sa stau in casa. mi s-a parut rezonabil sa ies afara in club 2 zile consecutive si apoi sa bursucesc duminica toata ziua.

vinerea asta, in schimb, in timp ce mergeam spre clubA mi-am dat seama ca acest rationament nu e decat o simpla scuza ca sa ma automotivez. daca e sa pun in balanta cate sambete si vineri le-am petrecut in casa, pe canapea acoperit de 4 paturi, cu ciocolata calda pe noptiera si cu laptopul incarcat cu serialele mele preferate, fata de cele pe care le-am petrecut prin cluburi… ghici ce? seriale + ciocolata calda castiga detasat! cu toate acestea, singurul motiv pentru care prefer sa bursucesc in loc sa petrec e lenea.

vineri eram pregatit sa dansez pe muzica maestrului pana nu mai pot sa stau in picioare. epic fail! alaturi de noi se afla alin care era in forma maxima. alin (http://blogdelight.wordpress.com/2008/07/19/53/) a reusit dupa a 4/5 incercare esuata, sa-si ia carnetul de sofer. dupa cum ne-a povestit, politistul era un tip foarte de treaba care avea chef de vorbaraie. astfel alin a apucat sa-i spuna ca invata la romana-americana, unde intamplator lucra si nevasta politistului. apoi ceva neobisnuit s-a intamplat. politistul i-a cerut o sticla de apa, iar alin, pe langa aceasta i-a dat si senvisul sau pretios. ca sa intelegeti de ce este atat de uimitor, trebuie sa stiti ca alin nu a impartit niciodata mancarea cu nimeni. la munte toti ne-am pus mancarea la comun, in timp ce alin isi tinea pachetele d-acasa in ghiozdan pe balcon, ascunse sub un hanorac. se ducea noaptea, ninja, si isi manca singur bunatatile. alin era atat de binedispus incat, pana la urma, chiar ne-a luat cate o bere.

si spuneam ca planuiam sa dansez mult. ei bine, a fost imposibil. timp de 4 ore ne-am uitat la alin si am ras. non-stop. nu cred ca am cum sa explic. si nu era ceva, gen gluma de grup. in jurul lui s-a facut loc si lumea se urmarea si ea spectacolul. nu ai cum sa dansezi ca alin!

acum sa trag, asa usor spre ideea din titlu.
sambata pe la pranz am inceput sa caut in frigider ceva de mancat. aveam doar cascaval. in congelator am gasit niste legume congelate si am decis sa fac un fel de ghiveci + cascaval ras deasupra. eram cam dezamagit de meniul saracacios, dar asa e cand stai singur trebuie sa supravietuiesti cum poti. dupa ce am pus legumele la fiert, am iesit sa arunc gunoiul. nici nu apuc pasesc in afara casei ca dau de vecina de langa care se ducea sa dea de mancare javrei blocului. avea usa deschisa la apartament, de unde venea un miros extraordinar. m-am gandit sa o complimentez si i-am spus ca miroase super la ea. femeia s-a gandit ca e un fel de apropos, asa ca m-a combinat la o portie de cartofi prajiti cu gratar. nu am putut sa refuz evident. am oprit focul la legume si am pus cascavalu ras peste cartofi.
peste 2 ore ma durea stomacul de imi venea sa gem! am uitat sa va zic ca asta era vecina care tot timpul ma cearta ca prietenii suna la 4 si nu la 3 la interfon sau ca facem galagie. imi place sa cred ca acum suntem kitt.

cu durerea aia insuportabila in stomac mi-am spus seara: ”nu imi permit sa petrec o noapte din weekend in casa, adica chiar asa am ajuns?” zis si facut l-am contactat pe burete si ne-am dus in biblioteca la karaoke.
eu am baut 2-3 guri de cuba libre, un breezer si apa plata. deci aproape deloc alcool. ceea ce urmeaza nu poate fi explicat. am plecat de acolo pe la 2 noaptea. apoi ne-am mai fatzait pana la 3. in toata perioada 9:30-3 cat am fost afara nu m-am comportat deloc dubios. la 3 m-am dus sa dorm la ai mei acasa pentru ca le-am promis ca duminica dimineata plec cu ei pana la tara. am intrat super chill in casa, am trecut ninja pe langa dormitorul lor si m-am prabusit lin in pat, in premiera, fara ca crepsi, cainele-bishon al familiei sa ma latre. am adormit instant. a doua zi de dimineata in jurul patului, covorul era acoperit de un strat de 2 cm de puf de perna. eu practic aveam puf in nas, in gura si in urechi. cand a intrat mama in camera si-a facut curce. nu am stiut cum sa-i explic. urmatoarea jumatate de ora am tusit/stranutat puf. probabil din acest motiv am scapat de drumul la tara. cu toate acestea, am de curatat o camera acoperita in puf. ce e trist este ca mi-ar fi facut placere sa o curat in cazul daca ar fi fost rezultatul unei batai nebune cu perne. in cazul meu… cine stie?

macar am incercat

chiar credeam ca blogul meu are ceva rectiliniu in el. adica speram ca nu o sa simt ca ma repet, dar astazi, ca si in ultima vreme, am atat de multa pofta de viata incat refuz sa dorm. e okey pana la ora 1-2 cand mai am cu cine >chetuii< pe messenger. problema vine dupa cand toti vitejii, care se plangeau ca nu au somn, incep sa se stinga unul cate unul, lasand in urma doar sunetul ala inconfudabil al unui user gone offline.

partea proasta este ca nu imi vine mai nimic in cap despre care sa ma plang. de singuratatea mea virtuala de la orele tarzii am mai scris. discutii de neinteles cu personalitatiile mele alternative nu mai e cazul sa port, pentru ca de vreo 2 zile am reusit sa fac ca energia negativa din mine sa dispara. sa pun muzica nu imi vine, pentru ca sunt zgarcit. sa vorbesc despre statusuri nu ma tenteaza.

cred ca o sa ma dau batut, poate sa caut prin calculator ceva prodigy si o sa ascult in timp ce incerc sa adorm \am auzit ca functioneaza/

srcc+mac

srcc

am avut invitati azi in apartament si am strans canapeaua (ex pat). inainte sa ma asez la laptop am tot incercat sa o intind dar tehnologia ikea ma depaseste. de ce oare cand te afli in magazin si angajatii iti prezinta o canapea totul pare atat de simplu?

ziceam ca am avut invitati. ei bine, pe la 15`30 mi-am dat seama ca nu am chef sa ies in oras, asa ca am decis sa chem orasul la mine. dupa cum deja presupui, nici pana azi nu am facut curatenie. stateam intins pe canapeaua-pat si vorbeam cu cativa colegi de grupa + axi, cojo, bogdan si teo sa ne strangem la mine la un ceai/cafea/suc/bere/ouzo/becerovska (sau toate la un loc). zis si facut, am stabilit sa ne vedem intr-o ora, deci aveam o gramada de timp sa fac curatenia pe care nu reusesc sa o finalizez de mai bine de o luna. dupa ce am mai pierdut timpul pe www.blogotheque.net m-am ridicat cu greu, trosnind din oase (ca un copac batran prin toamna) si am privit in jur. aveam 40 de minute sa transform o pluta pe mlastina, intr-un iacht pe atlantic. ei bine, aspiratorul nu functiona pentru ca nu ii curatasem saculet-ul, batul mopului era rupt la 15 cm de capatul de jos, iar cu carpa de praf am sters cu multa vreme in urma carbunii scursi pe masa de la narghilea. in asemenea conditii vulgare a trebuit sa recurg la o tactica pe care am invatat-o in clasele primare din serialele tom&jerry. cum nu aveam un covor sub care sa ascund toate chestiile, am folosit dormitorul. dupa vreo 40 de drumuri sufragerie-dormitor si invers, mi-am pus mainile-n sold si mi-am privit mandru casuta. nu pot spune ca sclipea, dar era genul ala de curatenie studenteasca. mi-ar fi parut rau daca as fi exagerat cu ordinea caci stiam ca dupa ce totul se termina va fi din nou mizerie. totusi, am spalat chiuveta din baie si am ascuns cutiile de pizza vechi de 3 luni in debara. mai mult decat atat, am etalat cu grija cutiile de ceai pe masa si am curatat ceainicul/ibricul cu capac de panze de paianjeni si praf.

pe la 8 s-a spart gasca si ceea ce a fost uimitor este ca toti au ramas 5 minute sa ma ajute sa strang. ne miscam toti ca furnicutele si intr-o perioada atat de scurta de timp am facut mai multa curatenie decat era cand au venit.

mac

despre mac am atatea de spus. sunt student si incerc sa simt asta in fiecare secunda a zilei. ma simt foarte bine in aceasta postura. chiar daca am fost ¬teoretic¬ si anul trecut, abia acum simt cu adevarat asta.
toti ma intreba ¬cum e la facultate?¬. in timp am tot modificat raspunsul din foate tare, in genial, in maxim, iar acum pot doar sa spun ca de fiecare data cand ma culc ma gandesc cu bucurie ca a doua zi trebuie sa merg la scoala. cam asa e.

saptamana trecuta am avut primul curs de engleza. cum a fost de dimineata si tocmai la ecologie am intarziat. stiam ca e la etajul trei, dar nu mai tineam minte la ce numar. asa ca mai mult prin nimerite am hotarat sa intru in a doua de pe dreapta. am deschis usa, pe jumatate, si am tras o privire flash la cei din banci. intr-adevar erau colegii mei. apoi am bagat capul in camera, cu incredere si am privit-o pe profesoara. am izbucnit in ras si m-am retras repede. in mintea mea mi-as fi dorit ca totul sa fie un vis ciudat. sa inchid usa si dupa cateva secunde cand o deschid sa fie alt profesor la catedra. ei bine, in lumea reala lucrurile nu stau tot asa. cu greu am reusit sa ma linistesc un pic si m-am asezat in prima banca.

flashback
nu stiu daca am avut onoarea sa iti povestesc prea multe despre liceul meu. sincer ma indoiesc, avand in vedere ca blogul l-am pornit undeva pe la sfarsitul clasei a 12-pea.
pe scurt o sa-ti spun despre 2 profesoare. doamna geoaba si doamna tanase, ambele de engleza (caci eram clasa de intensiv si aparent aveam nevoie de 2 profesoare). problema adevarata incepe cu sormea (nici nu iti dai seama de cate ori am fost nevoit sa spun lucrul acesta). sormea a fost o eleva perfecta. era genul de tipa care face o impresie foarte buna inca de la inceput. e genul de tipa care stie sa vanda si reuseste sa castige increderea profesorilor. nu ca ar fi ea o mare tocilara sau ca si-ar face temele tot timpul si ar fi numai cu mana pe sus. adevarul este ca era exact opusul. nu stiu cum reusea, dar profesorii au indragit-o. secretul? simplu: de fiecare data cand era intrebata ceva stia raspunsul (imi place sa cred ca avea noroc), iar astfel profesorii o credeau un fel de a-tot-stiutoare /nerd/lowlife/cultura=viata-mea. acelasi lucru se intampla si cu temele. si le facea in mare parte doar cand avea nevoie.

eu, pe de cealalta parte am incercat sa folosesc aceasi tehnica, dar aparent am stiut tot timpul raspunsul intrebarii adresate colegului meu de banca si mi-am facut tot timpul tema doar cand asculta intreaga clasa, cu exceptia mea. povestea vietii mele. drept urmare cele doua dive-profesoare, in comparatie cu sora mea, m-au subestimat in permanenta.
doamna tanase a reusit sa ma discrediteze de fiecare data cand a putut. a incercat sa ma faca sa ma simt prost sau sa-mi arate ca are dreptate si eu gresesc cu orice ocazie. drept urmare mi-a dat nota 7 la atestat in clasa a 12pea (singura nota sub 9). din acest motiv, a devenit practic o rutina sa ma contrazic cu ea. indiferent despre ce era vorba eu trebuia sa ma lupt cu morile de vant si sa-i demonstrez cat gresteste. aparent acest fenomen a fost reciproc. singura problema: ea era profa / eu eram elev. drept urmare, in fiecare an m-a propus pentru medie scazuta la purtare si a reusit sa-mi distruga cariera in domeniul militar. glumesc, evident nu eram inclinat spre asa ceva.
domana geoaba a vazut ceva potential in mine si a incercat sa ma motiveze sa dau tot ce pot prin caterinca/vorbe urate/tentative de umilire in fata clasei. evident nu am cedat si am continuat sa fiu la fel de delasator/dezamagitor. doamna geoaba a fost cea care m-a spiona din laborator si de fiecare data cand chiuleam pe terenul de basket venea si ma ducea la ore tras de ureche. tot ea, imi spunea ca am parul prea ciufulit, ca pantalonii sunt prea sifonati si ca la orele ei nu am ce cauta in echipament de basket. as avea multe de spus despre aventurile din liceu petrecute alaturi ce aceste 2 profesoare, dar sunt sigur ca ai prins ideea. cert este ca la sfarsitul liceul dupa ce am trecut de bac fara griji (cu toate ca doamna geoaba era nesigura in legatura cu promovarea mea in invatamantul superior; lucru pe care nu mi l-a spus de putine ori) mi-am propus sa ma introc peste cativa ani in liceu si sa ii demonstrez acestei profesoare ca am realizat multe lucruri si ca sunt in stare de orice.

surpriza. m-am asezat in prima banca si mi-am studiat pentru cateva secunde varful degetelor care mi se miscau iregulat fara voia mea. apoi am ridicat privirea si am zambit catre doamna geoaba. ¬e ireal¬, am spus. doar atat.

tibi ataca jegul – razboinicul curateniei

de 3 zile incerc sa dau cu aspiratorul in apartamentul meu. acest lucru se datoreaza faptului ca de ceva vreme ai mei ma ameninta cu o inspectie. cum nu am propriul aspirator a trebuit sa-l aduc aici pe cel al parintilor mei. urgh!

aspiratorul cu pricina e format din trei parti. (in mod normal ar fi 2, dar ultima data cand am dat cu el am reusit sa separ tubu (care arata ca o trompa de elefant) de suportul metalic (care arata ca o crosa de hokei)). astfel, in prima seara, sau… ma rog…noapte ca sa fiu mai exact am plecat pe jos de la ai mei pe la ora 23. initial mi-am propus sa fac 2 drumuri si sa car pe rand niste haine curate alaturi de motorul (cunoscut si sub numele de cutia cu butoane), iar apoi restul aspiratorului. precizez ca distanta intre cele doua apartamente nu e mare de loc (in jur de 5 minute pe jos). zis si facut. prin ploaie, vant si fum de tigara am reusit sa finalizez prima etapa a transportului. cum drumul a fost obositor (^^) am hotarat sa imi trag sufletul pentru 5 minute pe canapea. evident acolo am ramas pana a doua zi. dupa exact 24 de ore ma aflam din nou in apartamentul alor mei. priveam cu un oarecare dispret tubul (Care seamana cu o trompa de elfant) pe care nu am reusit sa-l iau cu o zi in urma. cum nu vroiam sa duc in apartamentul meu doar acel tub, am hotarat sa mai car si niste carti pe care planuiam sa le citesc in viitorul apropiat. iata-ma din nou incarcat cu ghiozdanul plin de carti (care aveau sa se umple de praf pe noptiera) si cu tubul (care seamana cu o trompa de elefant) rasucit ca o esarfa in jurul gatului.
am pornit increzator catre apartamentul meu, prin ploaie, vant si fum de tigara, fiind sigur ca a doua zi, de dimineata urma sa finalizez curatenia pe care am amanat-o deja 1 zi. cum am intrat in apartament am aruncat tubul (care seamana cu o trompa de elefant) in apropierea motorului aspiratorului (cunoscut si sub numele de cutia cu butoane) si am inceput sa ma imbrac in outfit-ul inspirat de maestrul Mister Proper. echipat in sosoni pantaloni de basket si tricou am privit asipratorul pentru cateva secunde si apoi m-am plesnit singur peste frunte. era aproape miezul noptii. nu ma interesa ca aveam sa-mi deranjez vecinii cu zgomotul aspiratorului sau ca daca m-as fi apucat de curatat ar fi trebuit deschid geamurile si sa suport frigul de afara. in schimb, ma simteam frustrat de faptul ca din cele trei parti ale aspiratorului aveam in fata doar doua. evident uitasem suportul metalic (care seamana cu o crosa de hokei). am hotarat sa pornesc chiar in acea noapte inapoi catre apartamentul alor mei pentru a recupera piesa din puzzle care lipsea. cum eram obosit, nu m-am putut abtine sa nu imi trag sufletul 5 minute pe canapea. a doua zi de dimineata mi-am adunat toata ambitia ca dupa ce ma intorc de la facultate sa imi termin misiunea.
am ajuns la ai mei la vreo 10 minute dupa ce am finalizat si ultimul seminar (cu taxiul, foarte motivat sa finalizez questul). am mancat in graba si mi-am golit ghiozdanul. am uitat sa va spun ca pe langa micul accident cu dezlipirea tubului (care seamana cu o trompa de elefant) de suportul metalic (care seamana cu o crosa de hokei), am reusit sa stric si butonul care facea posibila miscorarea si respectiv marirea acestuia din urma.
astfel mi-am prins de ghiozdan suportul metalic care atarna ca un fel de crosa de hokei (hmm parca am mai zis asta). din nou prin ploie, vant si… si… da… ghici ce… fara fum de tigara, caci da…nu mai aveam asa ceva. drept urmare a trebuit sa aleg o ruta ocolitoare pe la our friendly neiborhood gas station pentru un refil cancerigen. pe drum am observat cum oamenii se uita la mine cu o oarecare mirare. intr-adevar, de la departare, suportul metalic agatat de ghiozdan arata chiar ciudat. am intrat in micul magazin al benzinariei si am inceput sa caut printre rafturile inguste ceva de rontait, asa ca un fel de recompensa pentru dupa ce as fi terminat de curatat. fara sa fiu obisnuit sa car obiecte lungi, metalice, care arata ca o crosa de hokei in spate, printr-o simpla miscare laterala am reusit sa lovesc o divizie de pungi de napolitane joe. speriat de reactia violenta a acestora in timp ce se prabuseau catre podea, am pierdut controlul si m-am intors iar. si iar. dupa napolitanele joe, au urmat pachetele de susan si batoane din cereale. cu o a treia lovitura fatala am daramat si cipsurile cu aroma de samtana si usturoi (detestabile, ca orice cipsuri de fapt). in jurul meu s-au adunat aproape instantaneu trei cucoane (paznice ale bunatatilor) care au inceput sa gluglu-ie de zor ca sunt neatent. in timp ce ma copleseau cu adjective fara grad de comparatie simteam cum se scurg siroaie de transpiratie pe sirea spinarii. eram incoltit. instinctiv m-am aplecat pentru a aduna produsele alimentare cazute la datorie pe podea. doamna creata si indesata, care statea fix in fata mea, a reusit sa evite o lovitura directa pe care am incercat sa i-o aplic cand m-am aplecat. ma simteam mai rau ca intr-un film bicolor cu chaplin. indiferent cu ma miscam provacam ravagii in micul magazin. in cele din urma conflictul a fost rezolvat. alimentele cazute au fost aranjate ordotat, urmand protocolul, la loc in rafturile lor. in semn de respect am cumparat o punga de napolitane joe, una de cispuri si 2 batoane cu cereale, cu toate ca stiam ca nu aveam sa mananc nici unul dintre aceste alimente. macar ca nu am uitat sa iau tigari caci nu stiu daca as fi avut taria sa ma intorc in acel micut magazin petrom.
cu toate aceastea, m-a uimit naivitatea cucoanelor (paznice ale bunatatilor). inainte de a iesi din magazin, in dreptul usilor automate si respectiv a senzorilor antifurt, am decis sa ma intorc cu fata spre caserita si sa o salut, caci inca ma simteam nasol pentru micul incident. evident aceasta miscare eleganta s-a finalizat prin lovirea acelor senzori care au inceput sa piuie haotic. ha, credeau ca scapa asa usor? razboinicul curateniei nu lasa o treaba neterminata! am iesit in graba din magazin fara sa privesc in spate. aveam sa termin curatenia in acea seara indiferent de consecinte. am ajuns acasa si am aruncat ghiozdanul langa restul partilor aspiratorului. apoi m-am repezit in sufragerie. cum eram obosit am decis sa ma asez pe canapea sa-mi trag sufletul 5 minute.

maine cu siguranta am sa termin curatenia.

blogdelight-ul de azi, blogdelight-ul de maine, blogdelight-ul ramane

am multe de spus. atat de multe incat nu stiu sigur cu ce sa incep.

astazi am decis impreuna cu teo si cu marele ninja ca blogdelight se va schimba.
cine e teo? teo este o duduie de bucuresti cu care sper sa aducem o contributie notabila blogosferei romanesti. de ce teo? pentru ca este autoarea unuia dintre cele 4-5 bloguri pe care le citesc, iar acest lucru este foarte important pentru mine. imi place cum scrie si mai ales, despre ce scrie.
cine este mare ninja? foarte putini stiu. legenda spune ca marele ninja a aparut pentru prima data in blogosfera chiar aici, intr-unul dintre articolele de pe blogdelight. adevarul este ca nici eu nu sunt in masura sa speculez in legatura cu adevarata personalitate a marelui ninja. cert este ca el va fi alaturi de noi, fara ca noi sa stim. probabil ca il vom mai pomeni in timp, iar din cand in cand, ii vom multumi pentru realizarile sale in mediatizarea noului blog.

pot sa va asigur ca blogdelight Nu va ramane la fel. in schimb, eu, oricat mi-as dori, nu imi voi schimba stilul prea usor. eu zic ca e o experienta interesanta, un experiment online pe care vreau sa-l impart cu voi, cei putini (cele mai ales) care ma cititi.

vreau sa povestesc de facultate, de colegi, de oameni, de muzica, de viata de noapte, de pusul in cap repetat din ultimele saptamani si de multe altele.

dar… e ora 21, la 22 tre sa fiu in control club si nu vreau sa intarzii.
totusi, azi am avut o zi ciudata. am citit vreo 10 bloguri legate de media, vreo 2 ziare si am urmarit mai toate jurnalele de stiri. a fost o experienta traumatizanta. nu am gasit pe nicaieri nici o urma de optimism. am vazut/auzit o gramada de lucruri rele despre Romania si m-a facut sa ma simt oarecum rusinat de nationalitatea mea. m-am tot gandit (in timp ce imi reamenajam camera) la lucrurile care te fac sa fii mandru ca esti roman. ei bine, le numeri pe degete. Nu? adica la noi in Romania, avem ura, nesimtire, invidie, sila si dezinteres. Nu? in romania avem bucurestiul si traficul sau infernal, strazile murdare si tiganii care colecteaza fiare vechi. Nu? avem muzica proasta, filme de duzina, zoso si caca de caine in parcuri.

(ai vazut cum l-am adaugat pe zoso pe langa caca de caine nu? )

sincer cred in toate astea, dar mai ales cred ca cei care gandesc asa au uitat cine suntem

de exemplu, uite de ce sunt eu mandru ca sunt roman
va rog ignorati clip-ul si mesajele emo.

din alta lume

ne-am cautat toti in buzunare.
maestrul wulin a strambat din nas. pretul nu era mare. cu toate acestea, el isi pastra scepticismul caracteristic.
in mainile lui branzax cel malcom, s-au adunat vreo 870 de mii.
coji bâț a intrat in incaperea dubioasa si dupa vreo 5 minute s-a intors cu un zambet satisfacut pe fata.

a ridicat spranceana stanga, iar din acel moment stiam cu totii ca avea sa fie nebunie

zambetul subtil s-a transformat intr-un ras usor isteric.
costicks parea sa fie cu picioarele pe pamant. branzax cel malcom ne-a privit gales, si-a prelins palma peste maneca hanoracului meu colorat si apoi a inceput sa chicoteasca. cixi era incordat si parea ca se gandeste la ceva foarte complicat. maestrul wulin si-a inceput rutina. singurul ramas trist era bobdi. of bobdi…statea pitit intr-un colt cu mainile inclestate si mormaia ceva:”vin cainii dingo… vin cainii dingo!”
ne odihneam in masina cand coji bâț a aparut la geamul intre-deschis din dreptul meu. s-a apucat de maniera (sau cum se numeste chestia aia de deasupra usii de care te prinzi cu mana) si ne-a anuntat ca se tine bimne. maestrul wulin l-a urmat. ne-a privit tacut cateva momente si apoi a izbucnit:”ia uite bursucii. ia uite-i cum bursucesc”.

ne-am plimbat pe strada cu pasi marunti. parca erau pasii aceia din manualele pentru dummies care te invata orice (alea care au invadat internetul). ne plimbam incet. de fiecare data cand intalneam un pieton maestul wulin ii cauta maneca lui coji bâț si il intreba: ”siiii ce-a facut banel aseara?”, coji bâț se scutura un pic si ii raspundea: ”pai…el fuge saracu…fuge, dar mai mult nu stie… pai da ce dracu…. vrea sa-i strice imaginea lui piți?”
aceasi conversatie pentru fiecare pieton.
brusc in fata noastra ies doi caini dingo.
maestrul wulin se panicheaza si il trage insistent pe coji bâț de maneca. acesta tace. maestrul wulin incepe sa se balbaie. dupa cateva secunde de mormaiala de neinteles, maestrul wulin reuseste sa articuleze:”sii sii ce-a facut banel aseara?”
coji bâț se ascunde in spatele meu si ne spune cu vocea tremuranda ”…astia sunt caini dingo, nu stiu ei de banel”

vreau chestii

de doua zile tot vreau sa dansez.
nu e ceva anormal.
imi place mult sa dansez. imi place sa dansez inainte sa ies cu prietenii p-afara cand sunt foarte incantat. nu stiu de ce… e cam silly pentru ca gen ma chinui sa ma imbrac, am un crac bagat in pantaloni si camasa pe jumatate pusa si ma imi suna in cap o melodie placuta, vesela care ma face sa dansez.

de 2 zile trebuie insa sa ma multumesc doar cu dansatul pe jumatate imbracat, devenit ritual.
de 2 zile sunt la un pas de furnica distanta de a ma urca intr-o masina catre un club unde eu, alaturi de ai mei dragi party-pooperi am putea dansa imbracati ca oamenii civilizati.

stii cand esti foarte incantat si cineva vine si iti face semn sa ”bati cupa” cu el si iti doresti neaprat sa faci asta. ochii iti sclipesc, degete te ard de pofta de a plesni alte degete, palma de mananca, bratele iti tremura. in cele din urma ridici mana ti-o aproprii de cea a lui si … ca sa vezi iti face gluma aia proasta cand isi retrage palma. tu ramai cu mana in aer si te simti neimplinit. DA ASTA SIMT EU !!!

ei sunt sadici insa. nu mi-ar oferi o asemenea satisfactie. mai bine il tinem pe tibi si pe cheful lui de dansat in casa, unde sunt sanse mari sa se accidenteze si sa ne lase in pace cu ideile lui traznite. auzi la el sa dansam!… da ce suntem oameni?

———————————————————————————————————————————————–

asa ca un fel de offtopic.

de 6 ore vreau sa jucam de-a fațe-ascunselea in ikea.

de 4 ani vreau sa capturez o sirena si sa o cresc in cada din baie

de 1 an visez sa capturez un porumbel si sa-l hranesc cu pufarine pana nu se mai poate misca.

de 7 luni vreau sa vad o omida… unde SUNT omizile?

de 2 saptamani vreau ca andreea verde sa se vopeseasca iar in verde (iar azi nu am dansat pentru ca s-a dus sa se vopseasca, ia vezi ironia)

de 3 zile vreau sa inceapa facultatea

de 2 zile vreau sa nu inceapa facultatea

de ieri nu mai stiu ce vreau exact

crezi asa ceva?

E 3.22 NOAPTEA.a

de la 11.30 cand am ajuns acasa, dupa ce am incercat sa ajungem la cafe deco, am tras o escala pe motoare si am ajuns in control, pana la 3.22 NOAPTEA nu am reusit sa adorm.

sunt un sportiv, un atlet chiar, un idol pentru tineri si totusi tind sa cred ca nu o sa adorm prea curand, iar maine de dimineata vreau sa fug prin parc … stiti voi antrenamentul pentru maraton… nu dau un exemplu bun celor care ma adora:(

alternative?

citit. m-am apucat de tumbactu – povestea trista si amuzanta a unui caine. complex, rafinat exact ce nu-mi trebuie. mai am vreo 4-5 carti care vreau sa le citesc. din pacate raman cu vrutul.

alternative?

uhm uhm… ar fi sa mai ma uit la ceva seriale/filme

de film chiar ca nu am chef…

seriale… tocmai mi-a dat axi vreo 10 episoade din psych. nu imi prea place psych. e un fel de The mentalist versiunea pentru copiii sub 15 ani + axi. e stupid. iti provoaca aceasi senzatie ca si episoadele alea din dexter si dede realizate de fani, desenate urat de tot care totusi au fost difuzate la un moment dat. blestemate sa fie. si ele si psych.

alternative?

muzica…

tot ascult muzica buna de cateva zile. nu e nici sabina nici teo noua vinovata pentru aceasta situatie. intamplator e alin. alin si cd-ul sau magic. muzica buna rau.

deocamdata melodia asta ma atrage.

problema este ca nu as putea sa ascult muzica buna ca sa adorm. ar fi un fel de blasfemie. radio. wow n-am mai folosit radio-ul de vreo 8 ani. ala din casa nu din masina. am un radio langa pat vechi de un deceniu, la care il ascultam pe vlad craioveanu si pe cristian andrei cand eram mic. vlad craioveanu rupe norma. cristian andrei… sa spunem ca pentru varsta de 10 ani era revelator. acum… ma rog… pot afirma ca nu mai mi se pare atat de interesant.

alternative?

sa citesc un blog bun. unde gasesc asa ceva. am rasfoit toate cele 4 bloguri pe care le urmaresc cu loialitate. GHICI CE? nimeni nu are chef sa scrie. va rog, dragii mei colegi din blogosfera, iesiti din casa. numai asa o sa va vina idei tari si povesti interesante de relatat. ganditi-va si la cei care chiar va citesc. in plus am incercat sa caut la nimereala un blog decent pe care sa-l citesc. nu fac asta prea des. adica nu am facut-o niciodata pana acum. m-am plimbat prin blogrollurile celor 4 pana m-am acrit. nu zic ca nu am citit chestii interesante. erau cateva. nu destule. apoi am ars-o pe google cu acelasi scop. praf. blogosfera e praf. nimic interesant la vedere. blogerii mari sunt prea ratati si nu scriu nimic interesant. aia mici si talentati se ascund si restul nu vor sa mi se arate, doar ca sa imi faca in ciuda si sa ma determine sa ma iau de blogosfera. bun plan.

alternative?

curatenie…? pe cine pacalesc

alternative?

messenger. bate vantu. idle toti. / facebook vai cat il urasc. prietenii din afara tarii cu care obisnuiam sa vorbesc nu sunt niciodata online cand intru eu.

3.37. acum ca am scris pe blog despre faptul ca nu pot sa dorm si nu am nimic mai bun de facut… ce urmeaza?