Maraton.Incepe.Numaratoarea.Inversa

totul a inceput cu o stare de voiosie stranie, nefireasca in ultima vreme. ma simteam foarte bine si eram dispus sa accept orice provocare. de fapt nu prea conteaza daca era sau nu o provocare… cel mai important era sa fie o activitate care sa-mi ocupe timpul.

cand in sfarsit a venit mela in statie, la universitate, dupa o lunga perioada de asteptare, am inceput sa o tachinez in legatura cu intarziatul. nu era nimic iesit 4din comun, dar am vrut totusi sa aflu de ce a trebuit sa petrec 20 de minute pe o banca alaturi de un batranel care mirosea ciudat.

nu nu… nu a fost vorba de machiaj, alegerea outfit-ului sau alta chestie ”classica”. mela participa la maraton. inainte sa ne vedem a fost la o scurta repriza de antrenamente si de aceea a durat mai multa pana ne-am intalnit. din una in alta, i-am spus sa ma ia si pe mine la fugit/mers/stat pe banca in parc cand se mai duce ea. apoi m-a intrebat de ce nu particip, macar asa 4 fun.

dupa vreo doua ore m-am intalnit cu axi bogdan cojo si alina in pardon cafe. am comandat un becks lime si le-am spus foarte serios ca particip la maraton. s-au uitat  indelung la mine pentru cateva secunde si au pufnit in ras. pentru cei care nu ma cunosc… evident nu sunt un atlet desavarsit. de fapt…nu sunt un atlet nimic…adica nu ma pot gandi la nici un cuvant pe care sa il atasez la ”atlet” si sa aiba vreo legatura cu mine.

bineinteles ca timp de 5 minute mi-au umplut capul cu argumente impotriva acestei idei. 4 kilometri… nu e asa mult…cred…

exista acel moment in viata in care esti atat de motivat si ai atat de multa incredere in tine, incat esti gata sa faci orice… sunt sigur ca in aceste momente unii oameni au reusit sa schimbe lumea… eu, in schimb, am aruncat tigara pe jumatate fumata, am impins berea spre cojo si am cerut chelneritei o apa plata. apoi am spus, cu aceasi incredere in propriile puteri ca mai devreme, ca voi iesi la maraton in prima jumatate. mai mult decat atat, i-am provocat pe cei trei baieti sa parieze cu mine. alina a spus ca daca voi castiga pariul isi face tricou cu mine si devine fan, iar in ordine crescatoare cu cojo, bogdan si axi am pariat pe cate 25/50/100 RON ca voi reusi.

20 de zile sa ma pregatesc… cum am ajuns acasa, mi-am schimbat hainele repede si am iesit la o tura in jurul casei. dupa 400 de metrii simteam ca lesin.

a doua zi stabilisem cu mela ca ne vom intalni sa ne antrenam in parc langa academie. m-am trezit foarte motivat pe la jmatate si dupa un dus scurt am inceput sa-mi caut hainele cu care jucam in vremurile bune basket. mi-am dat seama ca in apartamentul meu nu aveam asa ceva si a trebuit sa fac o scurta escala pe la ai mei.

pe drum mi-am amintit ca vorbisem seara cu un  amic pe mess care zicea ca participa la maraton ca sa se distreze. nu am corelat niciodata fugitul cu ceva distractiv. ajuns in casa, am inceput sa scormonesc printre tricouri si hanorace dupa short-urile de basket. evident, nu erau acolo.

am realizat ca in timp, cum nu am mai jucat basket de ani de zile (2 cred), echipamentul de basket a devenit la un moment dat, tinuta de stat in casa, iar apoi pijama. intr-un fel nu e o idee rea. sunt comozi, nu arata rau si poti iesi din casa/sa dai o fuga pana la chioscu de la coltul strazii, fara sa te schimbi, iar nimeni nu va stii ca de fapt esti in pijamale. o alta descoperire a fost ca de vreo 2 ani nu m-am mai inchis la sireturi. Crezi asa ceva?

Primul antrenament. 29 septembrie orele 10-11.30 (parcul romancierilor / țăcălie)

mela intarzie un pic, dar e ok.  nu ca as fi nerabdator sa fug.

incepem cu pas alergator reprize de 3 minute urmate apoi de 2 minute istovitoare de mers apasat. ar fi trebuit sa facem 10 astfel de ture, dar la jumatate, dupa 15 minute de fugit si 10 de mers apasat (whatever that is!?), am cedat si am hotarat sa ne concentram pe mersul apasat… in total vreo ora de mers apasat cu mici tentative de fugit si urcat pe dealuri, au conturat un antrenament jalnic, primul…

Al doilea antrenament. 30 septembrie orele 9.30-18.05 (domnesti podgoriile familiei)

la 9.10 eram in parcare la Bila dr. taberii in masina lui cojo, in drum spre comuna domnesti, clinceni, unde in fiecare an, in familie facem vin.

e o vie modesta, pot spune.

chiar daca am iesit din ”schema” (adica alergat + mers apasat) ziua de azi se poate socoti ca un antrenament.

antrenamentul a avut patru etape:

etapa motivata – am cules doua galeti de struguri din bolta. mi-am incins abdomenul in timp ce puneam ciorchinele in galeata…

etapa rotita – impreuna cu axi am stat cateva ore la aparatul care storceste strugurii. in timp ce axi dadea la manivela eu ii presam in chestia aia folosind o tartacutza.

etapa fumeganda – am facut un gratar imens unde mi-am lucrat bicepsii intorcand mici, carnati si aripioare.

etapa lenesa – 2 ore am stat intinsi pe niste paturi la soare. mi-am antrenat mintea dupa principiul ”medsana corpore sana” sau ceva de genul asta. adica nu poti fii sanatos dpdv fizic daca nu ai mintea limpede.

ajuns acasa experimentez niste dureri groaznice de spate, cauzate de lenevitul pe iarba… una peste alta un antrenament fructuos.